Oficial sunt studenta!

Da, dupa lupte launtrice seculare, am luat o decizie (sper eu) corecta. 

Desi am avut examen doar la facultatea de Informatica (examen care a fost cam groaznic) si pentru care am stat cu morcovul ... ei bine, cred ca stiti si voi expresia aceea ... pana cand s-au afisat rezultatele, nu pot spune ca faptul ca am fost admisa la facultate ma bucurat foarte tare. Vorbesc destul de ambiguu, stiu, motiv pentru care insir toata povestea.

Pe data de 17 am plecat cu 2 dosare in geanta la Iasi. Ajunsa acolo, prima oprire a fost la Informatica. Am platit tot ce trebuia pe acolo, ajung in fata calculatorului si completez fisa de admitere, in gandul meu imi ziceam doar "De-acum nu mai ai cale de intoarcere!!!", gand care, sincera sa fiu, ma cam speria. Bun, am terminat cu inscrierea, am aflat ca examenul e pe 19 dis de dimineata, am depus dosarul si am iesit. Pe net citisem ca facultatea de Automatica si Calculatoare face inscrieri si in corpul lor din Copou, deci nu mai trebuia sa merg pana in cealalta parte a Iasiului ca sa ma inscriu. Am fost si m-am inscris repede si acolo la Ingineria Sistemelor (mai mult din cauza ca la Calculatoare si Tehnologia Informatiei se dadea examen la vreo 2 sau 3 zile dupa cel de la Informatica si nu aveam unde sa stau in Iasi atata timp), aceasta fiind mai mult ca o ... varianta de rezerva. Nu prea ma gandisem sa raman la politehnica vreo clipa, eram sigura de faptul ca, daca voi intra la Informatica, indiferent daca era la buget sau la taxa, ramaneam acolo.

Bun, am terminat cu inscrierile, apoi am mers si am rezolvat si de cazare de-o noapte la camin pentru ca nu puteam ajunge in Iasi pe 19 inainte de examen.

Trec zilele, se face 19.07, ma trezesc (desi nu se numeste somn ce am "tras" in seara aceea la camin, cu tantari noaptea - la care sunt super alergica - si ciori "ciripind" dimineata mai ceva ca intr-un cimitir), imi fac bagajele, ma decazez si plec la examen. Ajung intr-un final in sala, ne impart subiectele si-mi pica fata!. Erau groaznice (expresii codate, expresii decodate, cuvinte puse intr-o matrice ca intr-un rebus, in fine, greu de explicat si de digerat). Imi storc creierul timp de 3 ore acolo, schimb 2-3 pareri cu altii la fel de socati ca mine si plec acasa intr-o stare ... nasoala. Rezultatele urmau sa apara pe 25, adica urmau pentru mine 6 zile groaznice in care nu aveam chef de absolut nimic.

Intre timp, la AC (Automatica si Calculatoare) apar rezultatele pe 23 parca. Ma suna mama fericita ca s-au afisat rezultatele si ca intrasem la buget. Starea mea era una de genul : "A da?! Pai... e bine cred!". Inca asteptam rezultatele de dincolo, iar cum asta era varianta de rezerva, stiam ca oricum voi intra motiv pentru care bucuria mea nu a fost una ... extraordinara, exploziva si asa mai departe.

Pe 24 apar rezultatele si de la Informatica. Aflu asta tot de la mama pentru ca eu eram sigura ca vor aparea pe 25 si, spre deosebire de mama, nu stateam toata ziua pe site-ul facultatii sa verific. La fel, ma suna mama :"Vezi ca pagina e "In constructie". Ori e super aglomerata, ori afiseaza rezultatele. Ia uita-te si tu!".

Intru si eu si vad linkurile catre listele celor admisi/respinsi/pe lista de asteptare si ce mai aveau ei acolo. Deschid lista cu cei admisi, ma gasesc si pe mine acolo, admisa tot la buget, ma bufneste plansul de fericire si inchid telefonul. Pana seara, cerusem tot felul de pareri de la diverse persoane in legatura cu ce ar fi cel mai bine sa aleg.

Decizia era destul de grea, amandoua fiind cam pe acelasi fir, la amandoua intrand la buget... Si ma decind in cele din urma asupra AC-ului (pentru care nu ma bucurasem initial, pe care o luasem ca varianta de rezerva etc). De ce??? Pentru ca auzisem de la cateva persoane, care au terminat Informatica, ca isi gasesc de munca destul de greu (chiar daca au diploma in domeniul IT) si ca angajatorii le cer sa scrie si "inginer" pe diploma. 

Asadar, sper din tot sufletul sa nu am probleme cu fizica si sa termin cu bine facultatea. De master voi vorbi la momentul potrivit.

In concluzie, va informez ca, de acum inainte, veti citi postarile unui viitor inginer! :D

Wish me luck!

Kisses!!!

Long time, no see!!!

De cand am intrat in semestrul al doilea al clasei a 12-a nu am mai avut timp de nimic.Nu pot zice nici ca m-am rupt cu invatatul sau asa ceva, dar stresul cu Bac-ul, cu facultatea, cu admiterea ma cuprindea tot mai mult pe masura ce ma apropiam de termenul limita...Desi am inceput clasa a 12-a cu planuri marete (ce s-au dovedit a fi putin parca prea marete), in final am cantarit optiunile cat mai realist posibil. Ce visam cu cateva luni in urma?! Muuuulte, ca de exemplu ca voi merge la o universitate in UK sau ca voi studia criminalistica pe undeva! Treaba cu studiatul in UK s-a inchis cand am mers la RIUF si am aflat cum sta de fapt situatia, dar despre experieta asta voi discuta in alta postare. Visul de a lucra intr-un domeniu legat de criminalistica inca a ramas in picioare acolo, undeva, in mintea mea (cred ca serialele de genul CSI mi-au aprins pasiunea aceasta pentru criminalistica).

Buuuuun, si am terminat si cu bacalaureatul cu o nota mai mare decat speram. Am avut o saptamana de pauza dupa stresul in care m-a tinut examenul asta parca interminabil si am inceput saptamana trecuta alt stres...mai mare si mai enervant si mai interminabil (daca e cu putinta) decat precedentul. M-am inscris la facultatea de Informatica si la Ingineria Sistemelor. Zilele trecute am avut si examenul la Informatica, examen care a fost cum nu se poate mai groaznic. Eu am terminat profilul Mate-Info (simplu), iar la examenul de admitere era anuntata un fel de programa de Mate-Info, intensiv Informatica si ma asteptam sa fie ceva mai greu, vazand cum au fost si examenele de anul trecut. Insa ce au dat mi s-a parut cu mult mai greu decat ce vazusem si ce ma asteptam sa cada. Daca la examenele din ultimele doua sesiuni aveam habar cum sa fac cel putin intructiunile elementare, cand am vazut subiectele mi-a picat efectiv fata (Se citeste un text codificat si prin o functie anume se decodifica. Scrieti programul care citeste textul decodificat si afiseaza textul codificat ca in exemplu.... Iar exemplul era tocmai invers). Sper din tot sufletul sa intru...Nu ma mai intereseaza atat de mult cat iau la test atat timp cat sunt admisa!!! 

Gata, ca am vorbit prea mult de stres!

In aceasta pauza pe care am luat-o, de cand am postat ultima data pe blog, m-am gandit si razgandit in privinta blogului. Si ma gandeam la tot felul de lucruri : sa-l mai tin, sa nu-l mai tin, sa abordez o anumita tema, sa nu abordez, sa fac tot un blog despre carti (ca muuulte, muuuulte altele) sau nu.

In final am ajuns la o concluzie!!!

In ceea ce priveste pastratul blogului, postarea aceasta dovedeste decizia pe care am luat-o.

Daca ma ocup de o tema anume?! Nu, nu cred, nu stiu. Ce pot sa va spun sigur e ca la mine pe blog nu veti (mai) vedea ce concurs face blogul X sau blogul Y (am cateva motive pe care le voi spune, de asemenea, intr-o alta postare), nu va voi anunta si eu (pe langa multi alti bloggeri) ce carti "super interesante" au mai aparut decat daca imi atrag mie atentia in primul rand (asta e! Daca aveti incredere in gusturile mele, bine. Daca nu, la fel, bine!), cand voi intampina o situatie care mi se pare speciala dintr-un anumit motiv, voi impartasi impresiile mele aici (ca doar e blogul meu!). Cel mai probabil veti vedea postari despre filme, real life, muzica si cate ceva legat de pasiunile mele (oricum nu sunt prea multe). Recenzii?! Da, ca doar citesc si eu, dar din placere, nu din alte motive...

Acestea fiind spuse, trebuie sa recunosc: mi-a fost dor sa scriu din nou pe blog. Inchei prin a va ura toate cele bune si, daca vreti si nu cer prea mult, astept sa-mi spuneti cum a mai decurs viata voastra pana acum! :D

Kisses!!!

P.S.: melodia asta mi se pare de-a dreptul geniala!!!

Even more than that |3

OK, subiectul pe care il abordez azi este unul pe cat de intalnit, pe atat de serios. Desi aici as avea 2 variante: "more than" sau "less than". Va intrebati la ce anume? Bine, voi trece peste lunga introducere pe care as putea-o scrie aici si ... sa va prezint subiectul:

"PRIETENI"

Fiecare dintre noi are macar un prieten, unii ajungand chiar la zeci (parca mi se pare absurd sa spun "o suta de prieteni"). Ca sa stabilim ceva clar de la bun inceput: in categoria "PRIETENI" intra doar persoanele de maxima incredere, nu si acele persoane pe care le numim astfel dupa ce schimbam 2-3 vorbe cu ele (acelea se numesc cunostinte...sau amici). Bun! Asadar plecand de la premisa mentionata adineaori, sa vedem ce inseamna mai exact sa fi sau sa ai un prieten:

• persoana aceea care, fara nici un interes sau obligativitate, te suna de fiecare data cand ii tuna doar sa vada ce mai faci, care mai e viata ta; 
• persoana fata de care nu ai absolut nici o retinere in a spune clar tot ceea ce gandesti - fara ca in capul tau sa se mai duca acea lupta crancena intre "Sa-i spun" si "Sa nu-i spun"! - si care nu te judeca pentru modul in care gandesti, ci iti accepta parerile si ideile, luandu-le ca o alternativa; 
• acea persoana fata de care nu poti tine un secret si nici nu vrei fiindca stii ca este in siguranta si ai incredere totala ca va ramane intre voi;
• ca tot veni vorba mai sus de incredere totala: iti expui planurile de viitor si aspiratiile fiindca stii ca te va sustine indiferent de situatie si ca te vei putea baza intotdeauna pe un sfat sincer de la acea persoana;
• persoana cu care esti intotdeauna sincer si direct, cu riscul de a fi prea direct... sau chiar critic (era o vorba: "Un prieten adevarat e cel mai bun critic!");
• acea persoana care stii ca nu se va supara daca ii vei spune ... adjective nu tocmai bune, dar care stiti ca reflecta realitatea in diverse situatii...;
• persoana pe umarul careia poti sa plangi si la care vei gasi intotdeauna un sfat bun... sau care iti va da mereu alternative fara sa iti influenteze in vreun fel decizia, urmand ca tu sa o alegi pe cea mai corecta;
• persoana cu care iti permiti sa faci orice gluma, cu care faci tot felul de boacane, cu care te distrezi cel mai mult la o petrecere, cu care iti place sa petreci cat mai mult timp si sa ti se para ca tot nu e indeajuns;
• persoana pe care, dupa ce toate aceste puncte sunt bifate, o consideri ceva... mai presus de prieten! (cu siguranta intelegeti ce vreau sa spun).

Aceasta persoana se defineste mai simplu prin cuvantul "PRIETEN". Bineinteles ca si reciproca e la fel de importanta (in cazul in care vrei sa fii prietenul cuiva)! Nu stiu cum este in cazul vostru, dar din punctul meu de vedere, o astfel de persoana e tot mai greu de gasit, iar cand ti se pare ca ai gasit-o, te face sa descoperi ca te-ai inselat.

Bun, acum, in speranta ca m-am facut inteleasa in ceea ce priveste un prieten, sa abordam putin si cazul in care se confunda un amic/cunostinta/presupus prieten cu un adevarat prieten. Acesti presupusi prieteni sunt in felul urmator:

• te cauta doar cand isi amintesc de tine si nu sa vada ce-ai mai facut, ci fiindca si-au amintit ca au ceva la tine sau ca au ceva de facut si vor mai multe detalii sau ca au chef sa iasa undeva si n-au cu cine (gen: "Patrocle, hai la plimbare");
• sunt cei mai buni prieteni cu tine pana le vine lor cel mai bun prieten, moment in care tu deja nu mai existi;
• iti expui punctul de vedere si sar cu gura pe tine, sustinand sus si tare ca ei au dreptate ca stiu ei povesti de astea (mor cand asist la scene de genul acesta), lasandu-se pana la urma cu istericale si urlete si tipete, de parca te-ar convinge astfel ca au dreptate;
• le spui un plan de-al tau (ca vrei sa te inscrii undeva, ca vrei sa scrii ceva, ca vrei sa mergi undeva etc) si iti spun "In fine, eu nu vad sa ai vreo sansa" sau ceva asemanator, chestie ce te demoralizeaza;
• altfel spus, te calca in picioare dupa bunul lor plac, facandu-te totusi sa crezi ca tot tu esti de vina si distrugandu-ti astfel atat increderea in tine cat si acea doza de orgoliu pe care fiecare trebuie sa o aiba, lucruri ce te fac sa gandesti ca nu esti bun de nimic si ca nu vei avea niciodata succes in nimic.

Din fericire pentru mine, nu sunt o persoana atat de usor influentabila si, mai ales, nu suport si nu permit sa fiu calcata in picioare de asemenea "prieteni" :-J; cunosc insa persoane care suporta asemenea tratament si cred in continuare ca sunt prieteni/prietene foaaaarte bune (imi dau impresia ca ori le place sa se minta singure, ori se complac).

In fine, concluzia acestei postari ar fi : "Fi prieten cu persoana cu care poti fi TU si care nu incearca sa te schimbe/manipuleze dupa bunul plac!". Si decat sa ai un cerc larg de cunostinte, mai bine fa-ti un cerc restrans de prieteni! :)

Peace! :D

Even more than that! |2

Sincera sa fiu n-am nici cea mai vaga idee despre ce sa discut in postarea aceasta ... Va amintiti rubrica aceasta si ce am spus am de gand cu ea? Ideea e ca am cam neglijat-o luna trecuta, iar luna aceasta as vrea sa recuperez. Trecand peste scuze (inutile, pana la urma urmei), sa trecem la subiect, subiect care luna aceasta este ... (hmmm:-?) ... copilaria (copilariile defapt) - iar ma leg de iunie+ziua copilului:)).

Asadar, let's see...

"COPILARII"

Se spune ca esti copil atata timp cat te simti copil, cat ai un suflet de copil. Nu am de gand sa vorbesc despre copilaria in sine (perioada aceea intre 0-10 ani), ci despre copilarii, reactii copilaresti & co.

Pana pe la 14-15 ani nu se uita nimeni urat la tine cand mai reactionezi copilaros. Dupa insa, majoritatea au ... obiceiul de a reactiona ciudat, dandu-si ochii peste cap sau facand cate o remarca rautacioasa. De ce ating subiectul acesta? Fiindca am cunostinte si chiar colege care reactioneaza astfel cand mai am cate o criza de ras cu colega mea de banca sau cand ne mai pocnim sau cand mai facem cate o gluma copilareasca...

Facand acum legatura intre titlu si subiectul postarii de astazi, ideea ar fi ca ai dreptul sa copilaresti cand vrei atata timp cat asta te face sa te simti bine! Genul aceste de persoane care, odata ajunse la maturitate (sau nu), uita sa copilareasca mi se par rigide, incolore... Parerea mea este ca important e sa stii cum sa faci fata tuturor situatiilor si sa stii cum sa te comporti in functie de circumstantele in care te afli, sa stii sa tratezi fiecare problema ca atare (cu seriozitate, cu simt de raspundere, cu indiferenta - oricum crezi ca se cuvine).

Dar traind intr-o lume atat de gri, de monotona, de superficiala si de serioasa (aparent), la un moment dat simtim o nevoie imensa de a evada cumva din aceasta monotonie. Si cum altcumva daca nu prin a incerca macar sa experimentezi din nou trairile copilariei ce te fac sa te simti liber, sa uiti de orice problema si pur si simplu sa razi cu-adevarat?! Eu una ador sentimentul acesta si pentru asta imi rezerv cel putin 30 de minute pe zi (si tot mi se pare putin). Asta in ciuda faptului ca cei din jur fac remarci de genul "voi nu sunteti normale!"(acesta fiind modul...politicos de a spune). But you know what? I don't give a damn on what they think about this! Nimeni nu ia decizii in locul meu si consider ca desi "nu suntem normale", nu am facut niciodata ceva de care sa-mi fie rusine. Si asta ma face sa ma simt chiar si mai bine! :) 

Stiu ca nu sunt singura in aceasta situatie :D si stiu ca tot ce-i posibil sa aveti si voi cunostinte care sunt ... in antiteza cu voi. Sfatul meu (in cunostinta de cauza!!!) : You're free to do whatever you whant! So do it!!!

 Mda, stiu, postul acesta nu prea a fost structurat la fel ca celalalt, dar cred ca am subliniat destul de bine cum sunt interpretate copilariile si chiar de persoane de aceeasi varsta. Gen : "You're seen even more than a child. You're seen as a freak..." :|

Even more than that! Or not? |1

In ciuda durerii groaznice de cap si a starii oarecum euforice data de ultimul episod din "The Vampire Diaries" si a stresului ce are la baza reinceperea scolii de peste cateva zile, mi-au trecut prin cap un pachet de idei...asa apare si noua rubrica ce subliniaza/explica numele blogului ;)) : Even more than that! 

Ce are ea ca scop? Relatarea ipotezelor (desi suna cam exagerat, nu gasesc alt cuvant acum) ce pot sta in spatele unei vorbe/unui sentiment/lucru &co. De ce? Fiindca de cele mai multe ori, atrasi de o senzatie sau de un gand prea pozitiv/negativ, nu mai incercam sa vedem dincolo de aparente si luam lucrurile exact asa cum sunt.

Bine, cam atat cu prezentarile ! :) Iata primul subiect:

"BINE"

De cate ori nu ai raspuns la intrebarea banala "Ce faci?" cu banalul "Bine!"? Chiar si atunci cand nu e bine, raspunsul e acelasi... De ce? 

Pe de o parte cred ca ar fi obisnuinta...cand raspunzi de fiecare data la fel incepe sa-ti intre in reflex si raspunzi "Bine" mai mult mecanic si abia dupa ce ai spus iti clipeste un beculet care parca ar spune "Hey! Dar de cand faci tu bine? Cu chestia aia cum a ramas? Bine?". 

O alta explicatie o vad in faptul ca, atunci cand nu suntem OK nu vrem sa stie si altii sau sa vorbim prea mult despre asta in speranta ca va trece. Asadar nu raspundem "Rau" tocmai pentru a evita intrebarea "De ce?" si pentru a nu mai lungi atat starea proasta... Sau mai sunt genul acela de persoane care, tot din reflex, par interesate de ce ai tu pe suflet si care, tocmai cand ajungi tu sa explici cauza starii proaste, altceva pare sa le distraga atentia si te lasa vorbind singur (Gen:...Aaa, cat de albastru e cerul astazi!8->).

Cea de-a treia explicatie pe care o vad eu (in sensul de "Bine"="Rau") este o idee pe care multa lume o are (printre care si eu cateodata) si care e ceva de genul "Ce-i pasa lui X,Y daca si cum ma simt eu?!". Asta de obicei urmeaza dupa o faza asemanatoarea cu cea de mai sus... Oricum, eu cred ca sa spui oricui ce nu-ti convine, ce te supara e ca si cum ti-ai plange singur de mila. Nu spun sa nu te descarci, dar nu oricui. Pentru asta exista prietenii adevarati ;)!

Trecand acum in partea buna a "Bine"-lui, atunci cand starea e cu adevarat asa cum raspundem, intalnim 2 (zic eu) cazuri. Primul e cel in care treaba e OK, dar nu excelenta. Atunci raspundem bine fara alte explicatii si conversatia merge mai departe.

Cazul 2 este cel in care starea e exagerat de buna si nu se mai raspunde doar cu "Bine", ci cu "Foarte bine!" urmat de un zambet laaaaarg (:D) sau de o privire cu subinteles (:>), stare fata de care simtim o nevoie imensa de a o impartasi. Astfel apare din nou intrebarea "De ce?", dar la care raspundem cu maaaaaare placere.

Ei bine, e chiar mai mult decat "Bine" sau nu ?/:)

Dupa o postare atat de pozitiva, in care am scris de atat de multe ori "Bine", ar fi cazul sa ma retrag (cu tot cu durerea de cap), nu inainte de asta :