joi, 19 septembrie 2013

Revelatia - Sylvia Day

joi, 19 septembrie 2013 7
Titlul: Revelatia
Autorul: Sylvia Day
Anul aparitiei: 2013
Editura: Litera
Descrierea: 
DORINȚĂ... PASIUNE... REVELAȚIE...
O IUBIRE CARE SFIDEAZĂ CONVENȚIONALUL

Gideon Cross. Bărbatul visurilor mele – frumos și perfect pe dinafară, rănit și torturat pe dinăuntru. O flacără strălucitoare și arzătoare care îmi pârjolește trupul cu cele mai întunecate plăceri. Nu pot să stau departe de el. Nu vreau s-o fac. El este obsesia mea... dorința mea... este al meu.

Suntem două ființe cu un trecut violent, care îndrăznesc să spere la un viitor împreună. Între noi, totul este prea dificil, prea dureros... cu excepția clipelor când este pur și simplu perfect – acele momente când foamea fizică și dragostea disperată ne aruncă în cea mai frumoasă nebunie.
Suntem legați de o pasiune care ne poartă dincolo de limite, spre cea mai dulce și periculoasă obsesie...

Seria CROSSFIRE a fost publicată până în prezent în 40 de țări, devenind unul dintre cele mai mari succese comerciale din lume. 12 milioane de exemplare vândute la nivel mondial!
Din punctul meu de vedere: Este la fel de incitanta ca si prima carte a seriei Crossfire. Spre deosebire de primul volum, in care este conturata tot mai mult relatia dintre Eva si Gideon, in cel de-al doilea volum e putin mai multa actiune si mai mult suspans, mai ales spre final. Povestea dintre cei doi incepe sa mearga tot mai bine, Eva se impaca cu Cary, dupa scena in care a nimerit in finalul primei carti, isi face noi prietene, iar Gideon incearca sa acopere timpul in care a lipsit de la munca pentru a fi cu Eva. Cand totul pare sa fie perfect in cuplul celor doi, apar in scena personaje din trecutul amandurora, mai ales din trecutul Evei, motiv pentru care tensiunile dintre ei devin tot mai dese si mai inexplicabile de o parte sau de cealalta.
Gideon este extrem de protector cu tot ceea ce este legat de Eva (poate si putin posesiv), atitudine ce il transforma, in viziunea mea, in "the perfect man".E ciudat daca spun ca relatiadintre cei doi mi se pare genul de relatie ideala?! Sper ca nu... M-a bucurat faptul ca Eva si-a dat seama de ceea ce depinde de ea pentru a face relatia sa mearga si hotaraste sa nu mai fuga din calea problemelor dintre ei. Imi place personalitatea ei, e puternica, feminina, are atitudine si initiativa si ar face tot posibilul sa identifice sursa cosmarurilor lui Gideon si sa "transeze" problemele in cel mai delicat mod in care o femeie ar putea face acest lucru. Gideon, pe de alta parte, are propriul lui mod de a rezolva sursa cosmarurilor Evei, fiind in stare de orice pentru ca totul sa fie perfect in relatia lor.
Zilele trecute imi spusese o prietena ca ar vrea sa vada si un film dupa aceasta serie. Eu personal nu as vrea. "Cum sa nu? Toate seriile de succes au filme facute pe baza lor!" So what?! Ideea e ca toata seria, pana in momentul de fata, a prins o forma foarte conturata in mintea mea. Totul e perfect, in cele mai mici detalii. Un eventual film care ar avea la baza seria aceasta cu siguranta ar modifica intr-un mod nu prea placut "filmul" pe care l-am imaginat eu. In concluzie, daca seria Crossfire nu va avea un film, nu m-ar deranja deloc, ba chiar dimpotriva, m-ar bucura. Seria e prea buna pentru a o strica un film.

A, da! Ca si primul volum, si pe acesta il recomand celor care au peste 18 ani!!!

Ce nota i-as da? 5/5
 
Even More ◄Design by Pocket, BlogBulk Blogger Templates