sâmbătă, 28 iulie 2012

Doua, trei, patru puncte |4

sâmbătă, 28 iulie 2012 2
Mda... Deci mi-am propus sa nu-mi mai cer scuze pentru absenta, oricum nu pot remedia acest lucru, asa ca trecem peste. In postarea asta voi relata faptele (multe, care mai bune, care mai proaste) care au avut loc saptamana asta prea lunga si prea calduroasa :|
Luni: dimineata, frumos, somn dulce; ora 9 - suna instructorul si-mi perturba (pentru a mia oara) pretiosul meu somn : "Irinuca, ce faci? Conducem azi?", "Ha? Da, da, bineinteles!", "Bine! Eu acum plec din oras, in maxim 30 de minute sunt la tine!", "Aha, bine!". Apoi de la ora 10 pana pe la 12-1 condus plus stat in masina sa "invatam si de la altii" :-@. Ajung acasa pe la 1, ma linistesc putin, dupa care, cam o ora mai tarziu (2.30) pleac iar sa prind microbuzul sa merg la legislatie; schimb iar 2 microbuze plus putin (sau mai mult) mers pe jos (nu de alta dar imi era lene sa mai schimb inca un microbuz). Pe la 3.45 ajung la legislatie, ies 2 ore mai tarziu, plec acasa, ajung pe la 7-8. Sper ca se subintelege faptul ca dupa ora asta si dupa atata drum frecat la deal si la vale, nu-mi mai ardea de absolut nimic.
Marti: somn profund (din cauza culcatului tarziu), suna iar telefonul si are loc aceeasi discutie ca si cea din ziua anterioara. Iar condus, ajung acasa tot pe la 1, unde dau de mama: "Hai, odihneste-te putin si hai sa ma ajuti sa mut asta (asta, asta, asta, aia si aia)". Ca sa mai scap putin de gura ei (si sa mai fac si eu ceva util vacanta asta) ma hotarasc sa ma apuc de o varianta la mate. Slava Domnului, sunt lasata in pace!
Miercuri: se repeta exact programul de luni. Cu o mica mentionare: Cu o seara inainte ii promisesem unui tip (dragut tare si care mai e si "coleg de condus") ca ii pastrez loc daca ajung inainte. Ajung la legislatie, in sala era aproape gol deci n-ar fi trebuit sa fie prea greu. In jurul orei 4 incepe sa se aglomereze si intra mai multi odata. Tipul vede, vine, isi lasa geanta si merge sa semneze nu stiu ce. Eu, bine bazata ca vede tot chioru' ca e ocupat locul acum, n-am mai fost atenta si m-am apucat de scris un mesaj; se aseaza altu in locul de langa mine si nu realizez asta decat cand isi ia baietasul geanta de pe banca! :-L ("Ah, sa-mi bag piciorul, tare-s batuta-n cap!" a fost primul lucru care mi-a trecut prin minte apoi).
Joi: nu tu scoala (n-am mai auzit telefonul cand a sunat instructorul), nu tu legislatie, daaaaaaaaaaar (cum intotdeauna exista un "dar") mama din nou acasa, altfel spus din nou treaba si mutat si sters si schimbat!
Vineri: incepe la fel ca joi aproape, adica tot cu treaba. Pe la ora 4 ma suna iar instructorul sa ma intrebe dacaa vreau sa facem ora de joi. "Bine". Vine, ma ia, ajung la o intersectie cu semnul, frumos scris, maaaare, clar "STOP" (care obliga conducatorul oricarui vehiul sa opreasca, sa se asigure, apoi sa plece in conditii de siguranta). In fata mea oprise inca o masina, eu opresc in spatele ei, ea se asigura si pleaca, dupa care ajung eu in zona cu vizibilitate maxima si, conform indicatorului, opresc (liiiin, frumoooos, lejeeeer). Nu apuc sa ma asigur bine, ca din spate ma "pupa" unul cu taxiul! Numar botit, bara zgariata, nu stiu ce beculet cazut; iese instructorul si il ia pe taximetrist la rost, plin de nervi. Dupa 20 de min in care s-au "constatat pagubele", urmeaza un drum care mi s-a parut interminabil intre politie si vreo 2 service-uri. Cel mai rau imi pare ca am mai consumat o ora degeaba (adica in loc sa o fac in oras, ca mai am vreo 3 pana termin, am facut-o in afara orasului unde drumul e lejer, fara semafoare, fara treceri de pietoni &co.). Am ajuns acasa, mai obosita decat as fi fost daca n-as fi dormit toata saptamana si mai aveam putin si incepeam sa plang (nu stiu de ce, nu intrebati).
Sambata (sau azi, sau ieri): cu greu m-am trezit ca m-am culcat din nou tarziu (acum am o scuza buna: m-am uitat la festivitatea de incepere a jocurilor olimpice - care a durat pana pe la 3AM si care a fost GENIALA!!!) pe la ora 9 si am mers cu mama la cumparaturi serioase. In supermarket mama radea de mine, ca aveam o fata gen: 
Am ajuns acasa si ghiciti ce am inceput iar ?! Exact, treaba (calcat, asezat, sters, aspirat). Acum am prin si eu o pauza mai buna in care sa pot scrie si eu ceva.
Duminica: ei bine, o sa fac un gratar la mine cu prietenii, ca doar nu am fost degeaba la cumparaturi azi (sambata). Si merit si eu macar atat dupa o saptamana plina! (cu de toate in cel mai complex mod posibil)

Asadar, pana pe la vreo... Marti? nu cred ca mai revin pe blog (iar condus, iar legislatie). Provocarea aceea mare (n-am uitat de ea) o voi continua cand voi mai avea timp.

Pe final, va las o melodie peste care am dat din nou, dupa o perioada de timp, a celor de la "The Beatles":
(nu luati in seama lungimea piesei, nici nu va veti da seama cand trec)
Kisses! :*

vineri, 20 iulie 2012

Day eight: Multumita de viata mea?

vineri, 20 iulie 2012 2
Mereu!:)) Mai ales cand reusesc ceva ce imi doream si ce am incercat din greu sa fac. Si daca mai sunt si laudata :">, imi creste inima!:)) Cea mai mare multumire vine atunci cand fac ceva doar eu, fara vreun ajutor in plus de orice fel, din partea oricui; cel mult sa cer un sfat.
Subiectul asta e unul la care chiar nu mai am ce scrie :|, asa ca inchei postarea...
Nu inainte de a va intreba: Voi cand ati fost cu adevarat multumiti de viata voastra, sau e ceva ce ati facut?

joi, 19 iulie 2012

Day seven: Varsator!

joi, 19 iulie 2012 0
Nici ca ma vedeam intr-o alta zodie decat in asta :X. Fara sa ma mai lungesc, trec direct la cateva chestii gasite pe net despre Varsatori, chestii care mi se potrivesc ca o manusa B-)



Pregateste-te pentru abordari neasteptate si neconventionale. Este un foarte mare sarcastic, are idei fixe in ceea ce priveste libertatea, este nonsalant cu rabufniri de paranoia. Evita traditionalul, tot ce este plictisitor.


O slabiciune poate fi, cateodata, directitudinea, nu se dau inlaturi de a spune lucrurilor pe nume, de a spune ce crede si de a blama, chiar daca sunt putin duri. B-)




Se supara daca...

• cineva incearca sa-si impuna in fata lui punctul de vedere
Desi le plac discutiile in contradictoriu, ei trebuie sa aiba ultimul cuvant...
• nu te extaziezi de ideile lui originale si, bineinteles, geniale...

Fa-o totusi, macar de complezenta, si-ti va fi prieten pe viata!
• cineva incearca sa-i ingradeasca libertatea
• nu-i bagi in seama outfit-urile originale si very cool
Mare greseala – ai idee cat i-a luat pana si-a compus outfit-ul? Cate haine a schimbat si cate judecati de valoare a facut?
• te legi de planurile lui de viitor

Cea mai mare greseala in fata unui Varsator e sa sustii ca nu va fi in stare niciodata sa ajunga acolo unde isi doreste.





Varsator

Este o fiinta a viitorului care traieste in prezent ca si cum acesta ar fi trecutul. De-asta ne saluta ca si cum am fi prototipuri preistorice:
- Buna, Jurasicule. Cum iti duci existenta primitiva? (:)):))buna asta!)
Le place sa surprinda cu jocuri de cuvinte si glume:
- Aseara, cand nu erai langa mine, imi lipseai. Acum imi prisosesti.
Nu te ingrijora, sunt doar incercarile lor de a parea originali.
Au cate o idee pe secunda; singurul inconvenient este ca atunci cand urmeaza sa o puna in aplicare, le vine alta, si alta, si alta. Dar, pana la urma, un Varsator se misca mai putin decat un arbitru de tenis. Ca acest nativ al zodiei care spunea:
- Mi s-au intamplat atatea lucruri de dimineata... ca nu numai ca nu am avut timp sa ma ocup de ele, dar mai sunt si epuizat...


Independenta este o virtute, insa problemele apar atunci cand intreaga ta existenta graviteaza in jurul ideii de a nu depinde de nimeni si nimic. Varsatorii pun prea mult accentul pe independenta, ajungand sa creada ca le este mai bine singuri, lucru ce ii impiedica sa aiba o relatie sanatoasa. Varsatorii evita sa se implice intr-o relatie, de teama ca independenta lor va fi compromisa. Daca reusesc, totusi, sa treaca peste teama initiala, vor avea constant o aversiune catre ideea de angajament, de casatorie, asociind constant acest lucru cu dependenta, fie ea emotionala, financiara sau de alta natura. (mda... ca tot spuneam ca nu suport sa depind de nimeni sub nici o forma)

Luna in Varsator – Esti o fire independenta si neconventionala si esti atras de tot ce tine de intelectual, de social, de neobisnuit. Ai idealuri inalte, chiar daca uneori nerealizabile. Esti o persoana spontana si te mobilizezi imediat pentru a sprijini marile cauze. Reactiile tale emotionale ii vor uimi de multe ori pe ceilalti, inclusiv pe tine. Esti un fin observator al naturii umane si iti place sa ii studiezi pe cei din jurul tau. Iubesti libertatea si consideri ca fiecare persoana are dreptul la alegeri. Iti place sa traiesti divers, intr-un mod extravagant si excentric uneori. Rareori spui nu” experientelor noi. Involuntar, ai tendinta de a face lucrurile intr-un alt mod decat ceilalti. Ai capacitatea de a vedea dincolo de suprafata si poti “citi” oamenii cu usurinta. Ti se reproseaza fie ca te implici prea mult emotional, fie ca esti prea detasat. Empatizezi cu cei din jurul tau si mai ales cu acele persoane pe care le simpatizezi. Esti un filantrop si te zbati pentru a schimba in bine viata celor din jurul tau. Oferi ajutor, dar nu iti place sa il ceri. (tot aliniatul asta... e adevarul pur!)



Prietenia pare sǎ fi fost inventatǎ de un Vǎrsǎtor sau pentru Vǎrsǎtori. În orice caz, ești poate cel mai bun prieten din câti pot exista, dacǎ e sǎ ne referim la zodii. Tu trǎiesti prin prieteni, pentru prieteni. Nu concepi viata altfel.

Se întelege cǎ nu ai nici cea mai micǎ problemǎ sǎ socializezi, sǎ comunici, sǎ-ti faci mereu prieteni noi. Gǎsesti mereu subiecte de discutie interesante, pari sǎ ai rǎspunsuri la toate, stii sǎ aduci conversatia în zona ta de confort si cunoastere.
Ai prieteni foarte multi, pentru cǎ asa te simti cel mai bine. Iar dacǎ nu îi ai, sau pierzi vreun prieten, te întristezi foarte tare.
Aventura este de asemenea dragostea vietii tale, asa cǎ îti vei îmbia mereu prietenii la experiente tumultuoase, poznase, inedite, creative. Astfel, nu prea lasi loc de plictisealǎ sau de rutinǎ.




Rareori incerci sa faci ceva la care stii ca nu te pricepi.

Motto-ul tau: Informatia inseamna Putere.
Atat de independent.
Imprevizibil total.
Fascinat de tot ce il inconjoara.
Dornic sa salveze lumea.
Nu ii pasa ceea ce cred ceilalti.
Pastreaza optiunile deschise.
Un nonconformist notoriu.
Individualist in alegerile pe care le faci.
Iti plac delicatesele neobisnuite.
Open mind: Lumea necunoscutului trebuie intotdeauna respectata.



Da... Deci tineti minte ca in "Day one" va ziceam ca provocarea cu zodia ar trebui sa fie prima... Acum cred ca ati inteles de ce:))
Nu ma mai lungesc (deja e prea lunga postarea) dar consider ca deja s-a spus totul! :D

La voi se potrivesc caracteristicile zodiei cu personalitatea voastra? :)
Pupicuri! :*

miercuri, 18 iulie 2012

Day six: 30 de lucruri interesante despre mine

miercuri, 18 iulie 2012 0
Paaai... Paaai... Pai, chiar nu-mi vin in minte atatea; mi se par extrem de multe, dar mai vedem la final. Altfel spus, sa incep:

  1. am simtul umorului;
  2. I'm smart B-);
  3. simt constant nevoie de libertate;
  4. nu imi place sa ma simt nevoita/fortata sa fac ceva;
  5. imi place sa acumulez cat mai multe informatii (fapt pentru care intru destul de des pe site-ul celor de la Descopera);
  6. stiu exact ce vreau sa fac cu viitorul meu;
  7. imi place sa citesc de placere, nu de nevoie;
  8. ma enerveaza persoanele lingusitoare, false, parvenite, care ar face orice sa isi atinga scopul;
  9. le "miros" foarte bine pe persoanele de genul si le dau cu flit pe cat posibil (fara a ma simti ca o nesimtita; asta desi respectivele asta vor spune ca sunt);
  10. imi place tot ceea ce tine de vintage! Carti, haine, accesorii ... everything!;
  11. sunt adepta muntelui, nu a marii;
  12. nu suporta sa imi ceara cineva socoteala;
  13. nu-mi place ca nu totul se obtine usor;
  14. ma irita coruptia;
  15. imi place sa visez 8->;
  16. am credinta ca, daca vreau cu adevarat si fac tot ce-mi sta in putinta, voi ajunge acolo unde vreau;
  17. nu-mi place sa depind de cineva din nici un punct de vedere;
  18. prefer melodiile cu mesaj, care sa exprime ceva;
  19. m-am saturat de club -prea multa pitiponceala-;
  20. Alex Mica ala are o privire de obsedat...imi provoaca sila :|;
  21. inca ma uit la desene :"> (I'm still a kid, right?);
  22. uneori sunt prea timida :| ;
  23. prietenele mele adevarate sunt doar 2... 3 daca o pun si pe mama;
  24. uneori sunt indirecta intr-un mod cat mai direct posibil :)). Adica? Daca cineva se poarta intr-un anumit fel sau vorbeste ceva ce stiu ca nu e adevarat, vorbesc cu persoana de langa mine despre cat de neadevarat este dar destul de tare incat sa auda si persoana respectiva :-" ;
  25. nu-mi place sa fiu la moda...imi place sa fiu eu, sa ma simt bine in ceea ce am pe mine (parerea lui Oscar Wilde mi se pare geniala: "Moda e o forma de uratenie atat de intolerabila, incat trebuie schimbata la fiecare 6 luni");
  26. incepe sa-mi placa sa gatesc :)) ;
  27. nu suport figurile cu care vin astia de prin "Italea" :-W de parca acolo s-au nascut sau parca si-ar fi luat Italie (isi amintesc niste rude odata la 1-2 ani ca mai au si prin Romania niste cunostinte, si cand vin fac figuri de genul: "La noooi in Italea nu vezi o groapa pe sosea!!!" sau ajung in fata supermarketului si zic "A, tocmai aviamo ajuns la Supermercad!". Bai omule, scria mare si frumos si citet deasupra "SUPERMARKET" !!!) A, da. Asta e motivul pentru care nu vreau sub nici o forma sa invat sau sa vorbesc italiana!!!;
  28. nu-mi place sa vad greseli de scriere la persoanele de la care am unele asteptari sa stie cand se scrie, de exemplu, "numai" si cand se scrie "nu mai" (sau "abia" si nu "abea");
  29. mi-ar placea sa invat germana ... someday;
  30. imi plac la nebunie cainii :X:X, in schimb, nu suport pisicile -mi se par la fel ca oamenii aceia despre care am scris mai sus: false, pentru care esti bun cat le mangai si cat le dai de mancare.
Aaah! In sfarsit, am terminat! :X Cu unele puncte m-am lungit prea tare si am intrat in prea multe detalii, but I don't give a shit! :-"
Revin maine cu provocarea nr 7!

Kisses!

marți, 17 iulie 2012

Day five: Suicide???

marți, 17 iulie 2012 1
Seriously? Adica... Nu as putea spune ca nu mi-a trecut prin gand asa ceva. Era o vreme in care imi faceam in minte o multime de scenarii, sub impulsul unor tensiuni in familie. Dar, sincer! Niciodata nu m-am gandit sa le pun in practica... Viata e muuuuuult mai buna, de ce sa ii fi dat cu piciorul?! Ma gandeam doar daca va fi cineva care imi va duce dorul sau care sa planga dupa mine... Uneori si acum ma gandesc, dar nu mai raportez totul la moarte....ci la faptul ca nu peste mult timp voi pleca la facultate si ii voi lasa pe multi dragi mie in urma. Ma gandesc uneori chiar si la faptul ca este posibil ca nici prieteniile sa nu dureze o viata, si la cat rau m-as simti daca s-ar raci relatiile intre mine si prietenele mele :|

Da... Chiar nu stiu ce as mai putea scrie aici. Stiu ca nu e prea lung si prea complex... si prea pe subiect, dar chiar nu mai am ce scrie la punctul acesta :-??
Acestea fiind spuse, incheie postarea, nu inainte de a va intreba si pe voi daca ati avut vreun gand sau vreo tentativa de genul acesta... (eu sper ca nu: :D)

Kisses!

luni, 16 iulie 2012

Inchizitia

luni, 16 iulie 2012 2
Dupa cum spunea, va prezint "Inchizitia" (din punctul meu de vedere nu se compara cu razboaiele mondiale)
"
Primele miscari ale Inchizitiei au fost provocate de atitudinea maselor fata de crestinism, in mod particular de cea a catarilor si a valdensienilor. Tortura a inceput sa fie folosita dupa anul 1252. Cel care a autorizat uzul torturii a fost papa Inocent al IV-lea, printr-un edict papal cunoscut sub numele de Ad exstirpanda. Insa decretul interzicea varsarea de sange, mutilarea sau moartea.
Daca ne-am imagina care au fost cele mai negre aspecte ale vietii in Evul Mediu, cu siguranta igiena personala, medicina primitiva, foametea sau bolile contagioase ar ocupa un loc fruntas printre optiunile noastre. Dar, fara indoiala, nici unul dintre aceste aspecte nu putea egala ingeniozitatea stramosilor nostri europeni atunci cand era vorba de crearea dispozitivelor de tortura. Iar daca v-a starnit interesul, Descopera va invita sa aflati mai multe despre inventivitatea macabra a judecatorilor medievali si a celor care reprezentau legea in acea perioada.

10. Scaunul de interogare

Scaunul de interogareSinistra metoda de tortura numita scaunul de interogare a cunoscut celebritatea in Europa medievala, atunci cand era folosita, in special, impotriva femeilor acuzate de vrajitorie sau de adulter. Scaunul metalic pe care erau imobilizati acuzatii era prevazut cu sute de ace menite sa strapunga pielea fara a produce, insa, rani letale. Ca si cum nu era suficient, sub acesta se aprindea focul, foc ce era mentinut pana cand scaunul devenea incandescent. Putinele victime care supravietuiau acestui supliciu sufereau traume ireversibile care, de cele mai multe ori, duceau la moartea celui torturat in maxim doi ani.

Purificarea sufletului9. Purificarea sufletului

Desi era privita doar ca o metoda preliminara a torturii propriu-zise, curatarea sufletului avea la baza o credinta larg raspandita in tarile catolice, aceea ca sufletul vinovatului putea fi spalat de pacate daca acuzatul era silit sa inghita apa clocotita sau carbuni incinsi. In situatia in care condamnatul supravietuia incercarii, judecatorii puteau accede catre urmatoarele etape ale procesului de acuzare.


8. Fecioara de fier

Fecioara de fier
Celebra printre inchizitorii medievali, Fecioara de fierisi va castiga o trista notorietate incepand cu anul 1515, atunci cand s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura. Cusca de metal, care avea forma unei fecioare, era dotata pe interior cu un sistem complicat de ace care, odata usa inchisa, patrundeau in corpul celui condamnat. Dar cum scopul torturii era acela de a smulge marturisile ereticilor inainte de a-i ucide, acele erau pozitionate astfel incat victima sa nu fie ucisa instantaneu. Acestea penetrau membrele, abdomenul, pieptul si ochii victimei fara a-i provoca moartea imediata. Acuzatul putea agoniza chiar si doua zile pana isi gasea sfarsitul.


Tortura cu apa7. Tortura cu apa

Chiar daca a fost folosita pe scara larga in Evul Mediu, tortura cu apa a continuat sa fie practicata pana in secolul XX, in special in lagarele japoneze din timpul celui de al doilea razboi mondial. Procedeul prevedea ca victimei, imobilizate in prealabil, sa ii fie introdus in gura sau prin fosele nazale un tub elastic prin care era eliberata o mare cantitate de apa. Odata operatiunea incheiata, calaul sarea, practic, cu ambele picioare pe abdomenul umflat al victimei, fapt ce ducea la sectionarea stomacului si la moartea aproape instantanee.


6.Leaganul lui Iuda

Leaganul lui Iuda
Imaginatia judecatorilor medievali a atins una dintre cele mai inalte praguri atunci cand s-a decis construirea Leaganului lui Iuda. Aparatul, de forma unui scaun inalt cu trei picioare, era prevazut in varf cu o piramida metalica, ale carei muchii erau atent ascutite in prealabil. Victima era ridicata cu ajutorul unui sistem de scripeti si asezata pe acest ingeniosdispozitiv de tortura, in fata judecatorului. Gravitatia si greutatea condamnatului duceau la desavarsirea procesului. Existau si cazuri in care cei acuzati nu erau suficient de corpolenti, situatie in care de picioarele condamnatului erau atasate diferite greutati.

5. Pantofii de pedeapsa si Furca Ereticilor

Pantofii de pedeapsa
Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a InchizitieiFurca Erecticilor. De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore. De obicei, o astfel de tortura era folosita ca preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.


4. Ghetele

GheteleO alta solutie ingenioasa a judecatorilor medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale raului, o constituia dispozitivul numit simbolic "ghetele". Picioarele victimei, imobilizata in prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor, erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele aduse vinovatului. Cazurile in carevictima supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.

De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire capatand forme diferite in functie de locatia in care erau folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole", confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora in apa sau ulei.


Fierastraul
3. Fierastraul

Trasul in teapaUna dintre cele mai sinistre inventii ale Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult, victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp, fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista pana in momentul in care fierastraul ii atingea toracele.

2. Trasul in teapa

Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitoruluiVlad Tepestrasul in teapa era o metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie. Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii mult mai largi de acuzare.


1. Trasul pe roata

Trasul pe roata
Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara larga in centrul si nordul Europei. In fond, doarspanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul pe roata in acea perioada.

Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn, intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite, victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general, condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite exemplul.

Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita Retentum, ce prevedea strangularea condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de inceperea ei.

"
Da, sper ca ati inteles cum a stat treaba in acea perioada neagra a Europei... Si imi cer scuze pentru lungimea postarii, dar daca nu v-a plictisit, nu a fost lunga ;).
sursa: descopera.ro 

 

Day four: Parerea mea despre religie

Hmmmm... Asta ar fi un subiect peste care nu prea vreau sa ma bag, pentru ca nu vreau sa fac discriminari si chestii de genul...Voi spune insa 2-3 lucruri generale, fara a intra in subiect prea mult.
In primul rand mi se pare ca cei care au hotarat acum cateva sute de ani sa desparta biserica Catolica de cea Ortodoxa erau ametiti. Cred ca a fost o decizie proasta. Adica...de ce sa le desparta? Ca doar au aceeasi credinta, aceleasi rugaciuni (aproape; catolicii au rugaciuni speciale pentru Sf. Maria si Sf. Anton...si daca stau bine sa ma gandesc, cred ca-mi mai amintesc cateva).
Ce mi se pare exagerat si nu stiu cum de se mai puteau numi credinciosi si preoti, sunt aceia care in perioada inchizitiei au omorat mii de oameni in chinuri inimaginabile, crime ce erau facute "in numele credintei" ca ar fi pacatuit in nu stiu ce fel saracii oameni... Nu stiti despre ce vorbesc? postez imediat ceva legat de inchizitie.
Mda... Apoi sunt celelalte mari religii: budismul, islamismul, iudaismul. Despre acestea nu stiu mare lucru decat ca au niste reguli destul de stricte... Celelalte religii intalnite pe la noi prin tara (protestanta si pe celelalte chiar nu le mai stiu, insa am impresia ca multe altele apar ca ciupercile dupa ploaie) difera de religia crestina prin modul lor de interpretare a Bibliei.
In fine...Consider ca fiecare are propria parere despre religia din care face parte si nu ar trebui facut mare tam-tam pe tema asta...

duminică, 15 iulie 2012

Day three: What about drugs?

duminică, 15 iulie 2012 3
Dependentele astea distrug multe vieti din nefericire! Drogurile mai ales ar trebui interzise cu desavarsire! Inca nu pot sa cred ca in Olanda parca sunt legale, dar in Olanda ce nu e?! 
In fine...:-J
Parerea mea? Ei bine... Daca vine vorba de droguri, presupun ca ati dedus deja ca sunt total impotriva si ca (poate spre rusinea mea, ca nu stiu de ce sa ma feresc) nu am vazut niciodata -cu ochii mei, nu prin ecranul TV- cum arata un drog... Poate cu exceptia unor buruieni de care am aflat ulterior ca sunt fumate deoarece au efectele acelea halucinogene (si tot nu mi-am dat seama cum ar putea fi fumate niste frunze, fire :-?) Oricum, sper din tot sufletul sa-mi pastraz pozitia fata de ele. Teama mea in privinta lor este ca... se dizolva in bauturi, dar sa imi pastrez optimismul ! :D

Apoi, o alta mare depedenta de care sufera muuuuuuuuuuuulta lume: fumatul!!! 98% din persoanele din jurul meu fumeaza - din ora in ora, zilnic, saptamanal, ocazional, de Craciun sau de Paste, tot fumat se numeste - si cel mai mult urasc faptul ca, prin intermediul lor, si eu sunt o fumatoare pasiva :-L. Asta desi, in acesti 18 ani, nu am pus tigara in gura nici macar sa vad cum e. Mi-e frica sa nu ... imi placa si sa devin astfel si eu dependenta. Si sunt extrem de multumita de mine ca am reusit sa rezist propunerilor -nu pot spune tentatiei tocmai fiindca nu am simtit niciodata nevoia sa vad cum e- celor din jur :X. Incerc eu sa-mi fac macar prietenele cele mai bune sa se lase sau macar sa le rareasca si reusesc, dar doar pentru cateva zile...maxim 2 saptamani (studiile efectuate au demonstrat acest lucru :)) )

Bun... acum, alcoolul. In opinia mea, nu exista om care sa sustina ca nu a pus strop de alcool in gura. O gura de sampanie de Revelion sau de ziua cuiva, sau o gura de vin de la bunici cand zdrobesc strugurii si tot au baut! Nu am nimic impotriva alcoolului, atata timp cat nu se exagereaza!!! Imi e sila! de fetele care se imbata: imbatat + stomac sensibil = stare foarte proasta + dat la rate! Si inca in ce hal :| Ce iti mai e dat sa vezi si pe la majorate! :| Trebuie sa stii intotdeauna care iti sunt limitele si sa te feresti sa le atingi... Daca stii ca te faci clampa dintr-un dop, nu bea deloc!

Daa...asadar cam asta ar fi parerea mea despre cele mai intalnite dependente in ziua de azi!
What about you? O tigara? Un 50 de wiskey? Ceva? :))

sâmbătă, 14 iulie 2012

Day two: 10 ani mai tarziu

sâmbătă, 14 iulie 2012 1
Peste 10 ani ... voi avea 28, deci facultatea va fi terminata de mult. Nu prea imi place sa imi fac planuri de viitor, ci sa las totul sa decurga de la sine. Dar daca tot este o provocare... ma vad lucrand ceea ce imi place, eventual la un birou intr-o firma, cu o relatie stabila (asta implica gasirea unei persoane care sa ... "indeplineasca" cerintele din provocarea anterioara:)) ), alaturi de prietenele mele cele mai bune :X, inconjurata de oameni de calitate - desi nu vor fi in totalitate - si bucurandu-ma inca de viata (petreceri, drumetii, excursii, etc).
Repet, astfel ma vad; viitorul oricum este imprevizibil si depinde doar de deciziile si hotararile pe care le luam. Sunt de parere ca fiecare isi face singur viitorul. De exemplu, daca stai cu ochii pe pereti 6 ore timp de 2-3-4-5 ani la scoala sau la facultate, nu te poti astepta la un viitor stralucit si plin de tot ceea ce-ti doresti, nici n-ai simti ca ai dreptul sa visezi la asa ceva... in fine, asta doar daca parintii nu au conturi in n-spe banci din n-spe state. Daca esti in extrema opusa, si pe timpul scolii/facultatii nu stai doar de decor in clasa, si acorzi atentie lucrurilor care te intereseaza mai mult, iti poti permite sa visezi sa devii ceea ce vrei, doarece stii ca faci tot ce-ti sta in putere sa iti atingi idealul.
Si satisfactie e de 100 de ori mai mare cand reusesti asta pe cont propriu, fara sa te rogi de altii sa te finanteze/ajute, fara sa te impinga cineva de la spate sau fara sa depinzi in permanenta de cineva.

Da, deci concluzia este aceea ca ...  daca totul merge asa cum a mers pana acum (desi mereu e loc de mai bine), va fi super :X!
What about your future? :)

vineri, 13 iulie 2012

Day one: Relatia actuala

vineri, 13 iulie 2012 1
Nu stiu de ce dar consider ca ar fi fost mai bine ca prima provocare sa fie cea despre zodii. De ce? Pai, varsator fiind, conform atator articole despre zodii si realitatii, sunt o fire independenta - lucru pe care il iau in serios de multe ori :)) - ,fapt ce explica intr-o oarecare masura statutul meu "Single".
Ma ingrozeste gandul ca o relatie mi-ar ingradi prea tare libertatea (cu telefoane din ora in ora, crize de gelozie ce pot porni chiar si de la faptul ca nu raspund la telefon, intalniri pentru care ar trebui sa ma pregatesc mult prea mult &co.) Stiiiiiuuu, am o gandire ciudata :)), dar sincer prefer sa accept o relatie cu o persoana care nu face chestiile mentionate mai sus; in care sa ma simt si eu bine si ... sa fiu eu insumi, fara sa raspund, rad, ies sau sa fac/spun orice altceva fortat.
Oricum nu prea imi dau interesul in momentul de fata sa am o relatie, nu plec in cautarea lui Prince Charming in nici un caz :-J; prefer sa mearga totul de la sine.
Facand o paranteza :"> : [ saptamana trecuta am primit o propunere la care mi s-a acordat si un timp de gandire - o saptamana; eu insa nefiind prea interesata (nici de propunere, nici de tip), l-am intrebat "A! Doar atat, doar o saptamana?" :)) ]


In fine, ideea e ca relatia nu e una din principalele prioritati ale mele in momentul de fata; ma multumesc si cu un flirt deocamdata. :"> Oricum, o relatie perfecta o am structurata in minte, ca oricine altcineva...

30 days challenge - Accepted!

Da, deci ... nici nu stiu ce introducere sa fac :| Ideea e ca am acceptat si eu provocarea pe care am vazut-o la cativa bloggeri :). Pe principiul "Adica eu de ce nu as putea?" 


 01. Relația ta actuală, dacă ești singur scrie despre asta.
 02. Unde te vezi peste 10 ani.
 03. Părerea ta despre droguri și alcool.
 04. Părerea ta despre religie.
 05. Un moment în care ai vrut să-ți iei viața.
 06. Scrie 30 de chestii interesante despre tine.
 07. Scrie despre zodia ta și dacă crezi că ți se potrivește.
 08. Un moment în care te-ai simțit mulțumit cu viața ta.
 09. Cum speri să fie viitorul tau.
 10. Povesteste despre prima iubire si primul sarut.
 11. Pune iPod-ul pe shuffle și scrie 10 melodii care se nimeresc.
 12. Ziua pe scurt.
 13. Scrie despre un loc pe care ai vrea să-l vizitezi sau să te muți.
 14. Cea mai veche amintire.
 15. Posturi favorite de pe Tumblr.
 16. Părerea ta despre muzica nouă.
 17. Momentele bune și rele în ultimul an.
 18. Credința ta.
 19. Lipsa de respect la adresa parinților.
 20. Importanța educației.
 21. Povestește despre un show.
 22. Cum te-ai schimbat în ultimii 2 ani?
 23. Postează 5 poze cu tipi/tipe care îți par atractivi/e.
 24. Filmul tau preferat și despre ce e vorba in el.
 25. Povestește despre cineva care te fascinează și de ce.
 26. Ce fel de persoane te atrag?
 27. O problemă pe care ai avut-o.
 28. Ceva ce-ți lipsește.
 29. Scopul tău pentru următoarele 30 de zile.
 30. Momentele bune și rele din ultima lună.
 



Cam asa ar suna provocarile (zilnica) din urmatoarea luna. Ca de obicei, nu garantez ca voi avea timp sa scriu in fiecare zi, dar voi incerca pe cat posibil. :)
Oricum astazi voi "rezolva" prima provocare B-)
Mega- provocarea e libera sa plece la cine o mai vrea :D.

joi, 12 iulie 2012

Giveaway pe blogul Booktown Lover

joi, 12 iulie 2012 0
Cu ocazia celor 400+ abonati ai blogului Booktown Lover, Alex a organizat un giveaway cu urmatoarele premii: 
(Click pe imagine pentru a va inscrie!)

vineri, 6 iulie 2012

Even more than that |3

vineri, 6 iulie 2012 4
OK, subiectul pe care il abordez azi este unul pe cat de intalnit, pe atat de serios. Desi aici as avea 2 variante: "more than" sau "less than". Va intrebati la ce anume? Bine, voi trece peste lunga introducere pe care as putea-o scrie aici si ... sa va prezint subiectul:

"PRIETENI"




Fiecare dintre noi are macar un prieten, unii ajungand chiar la zeci (parca mi se pare absurd sa spun "o suta de prieteni"). Ca sa stabilim ceva clar de la bun inceput: in categoria "PRIETENI" intra doar persoanele de maxima incredere, nu si acele persoane pe care le numim astfel dupa ce schimbam 2-3 vorbe cu ele (acelea se numesc cunostinte...sau amici). Bun! Asadar plecand de la premisa mentionata adineaori, sa vedem ce inseamna mai exact sa fi sau sa ai un prieten:

  • persoana aceea care, fara nici un interes sau obligativitate, te suna de fiecare data cand ii tuna doar sa vada ce mai faci, care mai e viata ta; 
  • persoana fata de care nu ai absolut nici o retinere in a spune clar tot ceea ce gandesti - fara ca in capul tau sa se mai duca acea lupta crancena intre "Sa-i spun" si "Sa nu-i spun"! - si care nu te judeca pentru modul in care gandesti, ci iti accepta parerile si ideile, luandu-le ca o alternativa; 
  • acea persoana fata de care nu poti tine un secret si nici nu vrei fiindca stii ca este in siguranta si ai incredere totala ca va ramane intre voi;
  • ca tot veni vorba mai sus de incredere totala: iti expui planurile de viitor si aspiratiile fiindca stii ca te va sustine indiferent de situatie si ca te vei putea baza intotdeauna pe un sfat sincer de la acea persoana;
  • persoana cu care esti intotdeauna sincer si direct, cu riscul de a fi prea direct... sau chiar critic (era o vorba: "Un prieten adevarat e cel mai bun critic!");
  • acea persoana care stii ca nu se va supara daca ii vei spune ... adjective nu tocmai bune, dar care stiti ca reflecta realitatea in diverse situatii...;
  • persoana pe umarul careia poti sa plangi si la care vei gasi intotdeauna un sfat bun... sau care iti va da mereu alternative fara sa iti influenteze in vreun fel decizia, urmand ca tu sa o alegi pe cea mai corecta;
  • persoana cu care iti permiti sa faci orice gluma, cu care faci tot felul de boacane, cu care te distrezi cel mai mult la o petrecere, cu care iti place sa petreci cat mai mult timp si sa ti se para ca tot nu e indeajuns;
  • persoana pe care, dupa ce toate aceste puncte sunt bifate, o consideri ceva... mai presus de prieten! (cu siguranta intelegeti ce vreau sa spun).
Aceasta persoana se defineste mai simplu prin cuvantul "PRIETEN". Bineinteles ca si reciproca e la fel de importanta (in cazul in care vrei sa fii prietenul cuiva)! Nu stiu cum este in cazul vostru, dar din punctul meu de vedere, o astfel de persoana e tot mai greu de gasit, iar cand ti se pare ca ai gasit-o, te face sa descoperi ca te-ai inselat.
Bun, acum, in speranta ca m-am facut inteleasa in ceea ce priveste un prieten, sa abordam putin si cazul in care se confunda un amic/cunostinta/presupus prieten cu un adevarat prieten. Acesti presupusi prieteni sunt in felul urmator:
  • te cauta doar cand isi amintesc de tine si nu sa vada ce-ai mai facut, ci fiindca si-au amintit ca au ceva la tine sau ca au ceva de facut si vor mai multe detalii sau ca au chef sa iasa undeva si n-au cu cine (gen: "Patrocle, hai la plimbare");
  • sunt cei mai buni prieteni cu tine pana le vine lor cel mai bun prieten, moment in care tu deja nu mai existi;
  • iti expui punctul de vedere si sar cu gura pe tine, sustinand sus si tare ca ei au dreptate ca stiu ei povesti de astea (mor cand asist la scene de genul acesta), lasandu-se pana la urma cu istericale si urlete si tipete, de parca te-ar convinge astfel ca au dreptate;
  • le spui un plan de-al tau (ca vrei sa te inscrii undeva, ca vrei sa scrii ceva, ca vrei sa mergi undeva etc) si iti spun "In fine, eu nu vad sa ai vreo sansa" sau ceva asemanator, chestie ce te demoralizeaza;
  • altfel spus, te calca in picioare dupa bunul lor plac, facandu-te totusi sa crezi ca tot tu esti de vina si distrugandu-ti astfel atat increderea in tine cat si acea doza de orgoliu pe care fiecare trebuie sa o aiba, lucruri ce te fac sa gandesti ca nu esti bun de nimic si ca nu vei avea niciodata succes in nimic.
Din fericire pentru mine, nu sunt o persoana atat de usor influentabila si, mai ales, nu suport si nu permit sa fiu calcata in picioare de asemenea "prieteni" :-J; cunosc insa persoane care suporta asemenea tratament si cred in continuare ca sunt prieteni/prietene foaaaarte bune (imi dau impresia ca ori le place sa se minta singure, ori se complac).



In fine, concluzia acestei postari ar fi : "Fi prieten cu persoana cu care poti fi TU si care nu incearca sa te schimbe/manipuleze dupa bunul plac!". Si decat sa ai un cerc larg de cunostinte, mai bine fa-ti un cerc restrans de prieteni! :)



Peace! :D

luni, 2 iulie 2012

Movies to talk about |4

luni, 2 iulie 2012 1
Bun, parca prea am luat in serios chestia cu filmele (adica toate au fost pana acum fara prea mult umor). Dar nu si de aceasta data!!!:> Comedia pe care am vazut-o ultima oara a fost ....geniala :))

Titlul: Just go with it
Regia: Dennis Dugan
Anul aparitiei: 2011
Descrierea:
În filmul Nevastă de împrumut, pentru a ascunde o minciună nesăbuită, un chirurg plastic, care-i face curte unei profesoare, cu mult mai tinere, o roagă pe asistenta sa, extrem de loială, să joace rolul nevestei de care chipurile intenţiona sa divorţeze. Din cauza acestei minciuni, trebuie să intre în joc şi copiii asistentei, iar pe toţi îi aşteaptă un week-end în Hawai care până la urmă le va schimba viaţa.
Din punctul meu de vedere: e geniala!!! Am ras toate acele 117 minute, ceea ce e ceva - greu mai dau peste o comedie de genul asta - fata de altele. Inca din primele minute apare "comicul de imagine" daca mi-e permis sa spun, data de figura lui Danny (Adam Sandler). El afla in ziua nuntii ca sotia are un amant si ca ii este rusine si sa se culce cu el din cauza felului in care arata. Anuleaza nunta, isi continua viata insa nu renunta nici o clipa la verigheta deoarece datorita ei (si unei povesti ...sensibile si inventate) atrage orice femeie vrea. Pana cand intalneste o tanara pe care chiar o place si cu care, desi incearca sa fie sincer, se afunda in niste minciuni continue. Aflandu-se in aceasta situatie, ii cere ajutorul asistentei lui de la cabinetul medical (care este si singura fata de care nu are nici un secret) pentru a iesi din incurcatura. Katherine (Jennifer Aniston) accepta, dar, in loc sa-l scoata din probleme, mai tare il afunda. Tot mintind si mintind amandoi, sunt nevoiti sa atraga in joc si copiii lui Katherine si cel mai bun prieten al lui Danny. Merg cu totii intr-o excursie in Hawaii (datorita modului in care il saboteaza piticul care voia "sa inoate in Hawaii cu delfinii" desi nu stia sa inoate), iar acolo lucrurile iau o intorsatura genial de comica!
Filmul e, cu siguranta, un Must See! Trust me!;)
Ce nota i-as da? 5+/5 Nota maxima, evident!
(Nu m-am putut abtine, scena asta e prea amuzanta sa nu v-o arat) :)):))
 
Even More ◄Design by Pocket, BlogBulk Blogger Templates