vineri, 20 aprilie 2012

Movies to talk about | 2

vineri, 20 aprilie 2012
De ceva timp stau cu lista de filme preferate in fata si nu reusesc sa ma hotarasc despre care sa vorbesc in cea de-a doua postare din cadrul acestei rubrici... Deoarece in urma cu cateva zile am discutat despre SF, maniaci, dezaxati si musical, astazi vreau sa revin putin la normal si sa va prezint un film istoric (documentar mai degraba):)


Titlul: The Soviet Story
Regia: Edvins Snore
Anul aparitiei: 2008
Descrierea: 
"The soviet story" este un film documentar realizat pentru prima dată de Edvins Snore. Filmul spune povestea regimului sovietic şi a modului în care Uniunea Sovietică a colaborat cu Germania nazistă provocând distrugerea. Filmul prezintă documente recent descoperite în arhivă care dezvăluie detalii şocante. ”The soviet story” a fost filmat timp de 2 ani în Rusia, Ucraina, Letonia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Belgia. Materialele pentru documentar au fost colectate de către autorul Edvins Snore timp de 10 ani. Ca urmare,documentarul prezintă o imagine cu adevărat unică, recentă în istoria sovietică.Povestea este spusă de către oameni, foşti cetăţeni sovietici, care au cunoştinţe despre cele întâmplate.
Din punctul meu de vedere: E poate cel mai realist film care prezinta cu adevarat cele intamplate in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Tin sa mentionez inca de la inceput ca ii multumesc profesoarei de istorie ca ne-a aratat filmul acesta; o lectie mai buna de istorie a nazismului si comunismului nu cred ca exista! Ce prezinta mai exact acest documentar? Fara a va da prea multe detalii voi spunea doar ca prezinta o parte din atrocitatile comandate de catre cei doi mari conducatori: Adolf Hitler si Iosif Stalin. De la infometarea Ucrainiei in urma careia au murit milioane de oameni, pana la masacrele ce aveau loc in lagarele de concentrare, la gropile comune in care erau ingropati miile de evrei si nu numai...Faptul ca cele mai multe povestiri vin direct de la persoane care au reusit sa supravietuiasca (uniunii) celor doua regimuri il consider un mare plus pe care regizorul a indraznit sa-l foloseasca. Ceea ce mi s-a parut intr-adevar incredibil (si aici tind sa dau dreptate criticilor ce spun ca filmul poate fi o propaganda impotriva Rusiei) este faptul ca tacticile barbare prin care oamenii sunt legati si impuscati se presupune ca inca s-ar practica in unele regiuni din Rusia.
In concluzie, filmul este impresionant si te face sa spui "Multumesc" ca nu ai trait sub dominatia unor criminali. 
Ce nota i-as da? 5/5

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Even More ◄Design by Pocket, BlogBulk Blogger Templates